Home » D:News » Aglomerație spre Marte. Trei țări vor să trimită misiuni către Planeta Roșie

Aglomerație spre Marte. Trei țări vor să trimită misiuni către Planeta Roșie

Aglomerație spre Marte. Trei țări vor să trimită misiuni către Planeta Roșie
Credit foto: NASA
Publicat: 09.07.2020

SUA, Emiratele Unite și China vor să trimită nave către nave.

În ultimii ani, atenția cercetătorilor din lumea întreagă a fost îndreptată către Marte, aceștia efectuând o mulțime de studii care să explice condițiile de mediu de la suprafața acesteia, dar și să pună bazele unei viitoare colonizări. Toate aceste eforturi ar trebui ca în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat să ducă chiar și la un zbor al unei msiuni cu echipaj uman pe planeta roșie.

În prezent, trei țări urmează să lanseze în decursul acestei luni misuni către Marte, încercând să profite de avansurile tehnologice, dar și de poziționarea dintre planeta roșie și Pământ, notează The Hill, citat de către Futurism. Această poziționare va deschide o fereastră de lansare care se va închide în data de 11 august și care va reveni după alte 26 de luni, în 2023.

Trei țări cu trei scopuri diferite

Cele trei țări care urmează șă își lanseze msiunile în următoarea lună sunt Statele Unite ale Americii, China și Emiratele Arabe Unite. Trebuie să notăm faptul că pe lângă scopurile științifice ascoaite acestor misuni, pot fi identificate și o serie de scopuri geopolitice și strategice. Astfel, SUA vrea să își mențină poziția de lider al domeniului spațial și din această cauză NASA colaborează îndeaproape cu companiile spațiale private.

Într-o logică asemănătoare trimite și China o misiune către Marte, cu precizarea că acest stat vrea să își întărească poziția de principal competitor în domeniul spațial. Într-o poziție inedită se află Emiratele Unite, acestea aflându-se în mijlocul unei tranziții economice care speră să înlocuiască combustibilii fosili cu cercetarea și tehnologia.

SUA și China speră să pună pe suprafața planetei Marte două rovere care să facă analize la sol și care să colecteze mostre. În schimb, cercetătorii din Emirate vor să trimită un orbiter, un satelit, care să realizeze observații vreme de doi ani asupra atmosferei acestei planete.

Citește și:

China şi-a lansat cu succes în spaţiu cea mai puternică rachetă

Emiratele Arabe Unite au trimis primul astronaut în spaţiu – VIDEO

Ingenuity, elicopterul care va explora Marte alături de roverul Perseverance

NASA apelează la ajutorul internauților pentru „învăța” roverul Curiosity să se deplaseze pe Marte

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
Un bărbat a făcut descoperirea vieții în grădina casei: o piatră cu inscripții, veche de 1.600 de ani
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Peste 57.000 de celule și 150 de milioane de conexiuni, prezente într-o mostră infimă de creier uman
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O predicție extraordinară a lui Albert Einstein despre găurile negre a fost confirmată
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
O structură gigantică ascunsă în adâncurile spațiului pune la încercare înțelegerea Universului
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Platforma Temu din China, acuzată că folosește practici ilegale
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe moldoveni să lupte împotriva otomanilor
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Vaccinarea împotriva HPV a prevenit 90% dintre cazurile de cancer de col uterin
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
Cum vor măicuțele de la Notre-Dame-des-Neiges să-și salveze mănăstirea?
Cum vor măicuțele de la Notre-Dame-des-Neiges să-și salveze mănăstirea?
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
Planta care ar putea încetini îmbătrânirea și reduce riscul de Alzheimer
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?
Când a apărut primul dinozaur cu sânge cald?
ABBA, una dintre cele mai populare trupe muzicale din toate timpurile
ABBA, una dintre cele mai populare trupe muzicale din toate timpurile
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință